Furtuna din chiuveta sau Poveste din Montpellier

Totul a inceput cu Irinuca soptindu-mi scrasnind din dinti ca ea nu se trezeste in singura ei zi de concediu inainte sa rasara soarele. Eu, conform unui obicei de vreo cateva luni bune, ma trezesc pe la 6 dimineata fara sa sune ceasul… ca o floare !! si incep sa umblu, sa-mi pun fata la loc, sa ma schimb, sa mananc, sa studiez un pic din Ioan… dupa ce am terminat toate astea m-am bagat din nou in pat pentru jumatate de ora, deh, respectand dorinta Irinucai de a mai dormi (Irinuca este un mic monstru care, cu f multa originalitate fata de tot poporul de monstri care se transforma odata cu aparitia lunii pline, apare doar intr-un interval foarte restrans, de 1-2 ore de cand ai smuls-o din somn. Cu toate acestea, ea reprezinta o specie feroce si foarte periculoasa, motiv pentru care majoritatea monstrologilor recomanda evitarea contactului direct in aceasta perioada). In schimb jumatatea de ora s-a transformat usor in inca 4, pentru ca se pare ca si eu si Irinuca mai aveam probleme nerezolvate in Neverland… asa ca in loc de 9, plecam noi spre Montpellier pe la 1 si ceva… Eh, asta-i viata… in definitiv, m-am gandit eu, oricum ar fi trebuit sa renunt la baia in mare pentru ca imi uitasem costumul acasa… Si, dupa ce in prealabil ratam iesirea de pe autostrada si mai dam un ocol bun, ajungem la Montpellier pe la 4… pt ca drumul era ud… plouase… Noi ne-am mirat oarecum, doar in Martigues era soare… in fine, ajungem… parcam… iesim din masina… afara un ghijgau (un cancer, un frig de-ti numarai oasele) si niste nori negri la care ar fi mers si-un card de lilieci sa se invarta in jurul nostru si as fi putut paria c-am intrat pe platoul de filmare de la familia Adams. Noi, imbracate ca niste zane, eu cu pantaloni scurti, irinuca intr-o bluza cu bretele… mai jos ma puteti admira in toata splendoarea impreuna cu pungile de cadouri… da, cadourile voastre sunt de acolo !!!! Bucurati-va !
















La iesire din centrul comercial intrebam unde este plaja… ca deh, fiecare om cu obsesiile sale… a mea e marea… Si cu o spranceana ridicata primim raspunsul… AUJOURD’HUI ? Da, azi, ca vrem numai sa vedem marea, nu sa stam la plaja ! OUI, MAIS AUJOURD’HUI ? In fine, trecem peste perplexitatea vanzatoarei, aflam unde e plaja… da unde sa te duci??? Afara era o furtuna ca la tropice… ploua cu galeata si ca urmare singurul obiectiv turistic pe care l-am mai vazut in Montpellier a fost INCA UN MAGAZIN. De unde mi-am luat niste super carti de desen la care nici acuma nu ma mai satur privind… Si fiindu-ne frig, si foame, si ramanand fara bani… ca asa se intampla cand vremea te forteaza sa te adapostesti in magazine, am hotarat noi sa parasim Montpellier-ul si sa mergem spre Bezier, unde era o plaja superba si speram noi … si vreme mai buna. La momentul acela n-aveam prea multe regrete… poate doar legate de rochia pe care am vazut-o in Aix (dar era inchis), in Martigues (dar n-o mai aveau pe stoc) si acolo (dar era doar marimea 42).
Si mergem spre parcare… Mai jos sunt eu… in halul in care am ajuns pana la parcare !!!






















Si era rece!!! Si batea vantul!!!! Si parcarea a costat vreo 8 euro si ceva… si noi ne-am gandit ca am luat o supertzeapa… ca mai bine am fi lasat-o pe strada, dar déjà nu mai aveam ce face. Si plecam. Déjà era noapte… cat despre vreme… Doamne fereste ! Pornim spre Bezier, insa… surpriza !!! se strica stergatoarele… adica mai mergeau ele oarecum da nu vedeai la 2 metri. Ok… Dupa ce Irina era sa intre intr-o alta masina, sau invers, nu stiu sigur, si vremea luase déjà aspect de potop, ne gandim noi ca mai bine nu mai mergem la Bezier si ne intoarcem… numai ca intoarcerea s-a realizat intr-un fel de fundatura unde nu puteai da nici inainte nici inapoi, era intuneric si arata ca Mordor. Intr-un final, dupa mult chin, iesim noi din Mordor… gasim drumul spre Nimes, pornim… cu 60 la ora… ca nu vedeam nimic… si constatam ca am pierdut biletul de la taxa de autostrada… Nasol moment. Cautam, cautam, Irinuca incepuse déjà sa se transforme, chestie foarte atipica pentru specia ei, deorece nu fusese proaspat trezita din somn. In final gasim biletul, platim, dar gresim drumul, ne invartim, ne intoarcem, gasim drumul… si cand ne era lumea mai draga, un camion trece pe langa noi improscand totul cu superbahleala de pe jos… noi triplam pe banda a treia… si Frrrrrrrrrrrrannnaaaaaa !!!!! Si senzatia foarte ciudata a unei near-death experience… Oricum, thanks God, nu ne-am ciocnit cu nimica, n-am acvaplanat, am ajuns tefere. Intre timp Irinuca ma roaga sa trimit un mesaj unei college, eu inteleg s-o sun si nu’sht prin ce miracol ajung sa vorbesc la telefon cu taica-sau, in Romania. Asta a mai rezolvat o problema, nu a mai fost necesar sa scriu mesajul, deoarece am reusit sa ii epuizez tot creditul. Cu alte cuvinte eram pe autostrada, in plina furtuna, fara nici un mijloc de comunicare cu lumea civilizata… Fain. De aceea ne-am bucurat mult cand am ajuns in Nimes, gandindu-ne ca vom lua o binemeritata pauza. Doar ca, in timp ce parcam… POOOCCC !!! Un francez smecher se infinge in botul masinii noastre… si pleaca !!!! Irinuca sa izbucneasca in plans… ne dam noi jos, evaluam pagubele… nu era mare lucru, mai mult sperietura… Aici puteti admira expresia Irinucai dupa ce ne-am resemnat.



















Si asta-s eu…


















Si am iesit sa admiram frumusetile orasului si sa gasim ceva ieftin de mancare. Orasul… pustiu… Da tipenie de om ! Gasim noi 2 fete, ne ducem, le intrebam… ele cu un zambet larg : Mais, PARTOUT(peste tot) ! Bine, bine, partout, da… partout unde ???
Gasim in final un local deschis, arata decent… eu nu, Robin, Robin, ca vreau kebab… ceva sa aiba carne si maioneza cu usturoi si sa coste putin. Asa ca mergem la un restaurant libanez care era deschis. Proasta alegere. Eu am mancat 4 parjoale si o frunza de salata si Irinuca o chestie care avea carne de oaie in loc de vita, cum comandase ea.





















YES, I totally diserve this sign, pt ca parjoalele mele au si costat 15 euro in final !

Acuma… astea-s frumusetile orasului (care era dragut, dealtfel)…


























































Aici faceam multa panarama cu Irinuca… da in poza nu se vede:P








































Asta e ceva ce-ar fi fotografiat Oana…





















Si asta e o productie conceptuala… despre timp si imaginile trecutului…












Si gata ! End of story !!! Decat ca in cautarea mancarii, m-am oprit in fata unei vitrine in care era rochia mea, aia care tura asta era exact marimea care trebuie, nu era vanduta, amanetata, rupta, probata de vreo persoana cu o boala de piele cumplita si contagioasa, lipita cu superglue de manechin, in curs de donare la un orfelinat… nimic din toate astea… era accesibila si numai buna de cumparat ! Doar ca magazinul se inchisese déjà…