Dragostea e tare ca moartea

Acum 2000 si ceva de ani, intr-o zi de ieri, Dumnezeu a murit.
Cu maini ca ale noastre crease lumea, cu picioare ca ale noastre pasise peste ape... Cu un suflet ca al nostru a cerut prietenilor Sai sa vegheze impreuna cu El, sa nu Il lase singur. Omul din inima Dumnezeului intrupat avea nevoie de apropierea calda, umana, a celor care fransesera painea impreuna cu El in camera de oaspeti, care gustasera din dragostea lui, care privisera cu ochi uimiti cum Invatatorul le spalase picioarele.
Ani de zile traisera alaturi de El, Ii auzisera cuvintele, soaptele, rugaciunile, Ii cunoscusera adevarata identitate. Traisera alaturi de Dumnezeu, inchipuind aievea cel mai indraznet vis de glorie.
Si totusi... a ramas singur.
S-a cutremurat singur, a purtat totul singur... Apoi a fost rastignit pe lemn, cu piroane i-au fost prinse mainile si picioarele de cruce... a fost lasat sa atarne in propriile rani... ore intregi... lungi... reci... delirante...
Apoi Dumnezeu a murit. Si lumea a ramas in asteptare, in cutremur sau in ignoranta.
Astazi se petrec ultimele ore de intuneric.
Ma voi duce, ca de fiecare data, sa astept in bezna srigatul victorios.
In creierii noptii Lumina va sparge portile intunericului si va izbucni afara, ca acum 2000 de ani, cand s-a raspandit in lume, a desfiintat moartea si ne-a facut nemuritori, aidoma zeilor...
Pe noi, care n-am putut veghea cu El, care nu L-am putut iubi, care L-am condus spre calvar.

Dragostea e tare ca moartea...

Friends will be friends!! :)

Inca mai zambesc in gand cand imi aduc aminte...

Dar am iubit mai mult intunericul...

"Ochiul este lumina trupului... Dar dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!"

Viata e o insula miraculoasa intr-un univers anarhic. Simpla ei existenta Il reprezinta pe Dumnezeu. Dumnezeu este antientropic, El organizeaza haosul,desparte nefiinta, mentine alcatuirea lucrurilor. In afara Lui e doar entropie... alergare turbata si aleatorie a atomilor, guvernati de forte primare, salbatice. El separa viata prin vointa Lui din dorurile amorfe ale nefiintei. Si intre omul viu, incapsulat in carne, si celelalte lumi - intre haos si viata, intre spirit si viata, sunt necesare interfete care sa traduca un tip de realitate in limbajul celeilalte.
Aici se situeaza metafora ochiului. Ochiul este spartura fiintei spre universul spiritual sau spre anarhie. Ochiul aduce discernamantul cu sine, aduce informatia, lumina. Insa ochiul poarta asupra sa o alegere intrinseca. Daca lumina pe care o primeste va ramane lumina sau va fi intuneric, tine de puterea sa de a discerne.

Si cata frangere in aceste cuvinte... cat de mare trebuie sa fie intunericul acesta...
Orbi cu priviri perfecte, ratacind prin magma existentei, ciocnindu-ne de atomi nebuni si orizonturi cazute!
Cata durere si ce trista resemnare in cuvintele lui Iisus, Lumina care a umblat printre noi, dar noi am iubit mai mult intunericul!...
Ca si cum El ar fi ramas uimit de orbirea pe care avea sa o tamaduiasca... Ca si cum ar fi incercat sa ne unga pleopele cu tina... insa boala era dincolo de pleoape... dincolo de agerimea privirii.
Noi, orbii, vedem de fapt foarte bine. Pana la marginile lumii patrunde ochiul nostru ascutit. Dar lumina din noi - fusese mult timp intuneric. Si tina a trebuit inlocuita cu sange si blandetea cuvantului cu durerea mortii lui Dumnezeu...
Si din intuneric, a rasarit Lumina!

17 aprile - Notte italiana a Sage :)

Da, pentru ca vecinul de sus beaza periodic si a beut in ultima saptamana pe rupte si atunci cand au loc aceste activitati el are anumite initiative temerare, cum ar fi sa scoata switch-ul din priza, nu am avut net o bucata buna de vreme... Motiv din care acest post vine tarziu, nostalgic si rasuflat putin, dar vine, pentru ca... prietenii stiu:)

Daca nu ar fi atat de tarziu... daca maine (de fapt azi) n-ar trebui sa ma trezesc la 5 ca sa imi fac bagajul (caci se pare ca in sfarsit mergem la munte!!!)... daca n-as simti in cap acest vid de idei si-acest dor de perna, pe cuvant de cercetas ca as scrie un articolas frumos si inteligent, cu valente exegetice pe ici pe colo, cu metafore si sensuri figurate, asa cum ii sade bine filosofului...
Dar pentru ca e atat de tarziu o sa ma limitez la a continua seria criptica "Prietenii stiu de ce" cu urmatoarele:

mannaggia l'amore!!
Che mi ha datto soltanto
mal di pancia e capelli grigi!!!

da voi stiti ca eu nu am par alb, nu-i asa? nu e plansul meu aici:))


si ca sa nu inchei intr-o astfel de nota total necreativa, iata o mostra din notitele mele de la curs, unde era foarte cald, foarte plicitsitor si foarte departe...



Sunt o fiinta simpla.
Imi place marea cu gustul ei aspru
si imi plac rochiile, muzica, vara...
In picioare port sandale inaripate
-un cadou de la un zeu prieten,
pe care l-am cunoscut in copilarie
cand primeam multe vesti,
prin el.
Acum, nu l-am mai vazut demult
desi vesti inca mai astept
insa acel cuvant de la tine
nu mai vine... nu mai vine...

Sunt o fiinta simpla,
am o inima rosie, rotunda
in care traieste o pasare,
un porumbel calator,
aducator de vesti, de asemeni...
Insa nici el nu s-a intors acasa demult
caci, iata, acel cuvant de la tine
nu mai vine, nu mai vine...

Spre capitala natiunii noastre

Da... maine dimineata... cu trenul, la o ora totalmente indecenta:( si e deja trecut de 12...
Merg la un supercurs de schizofrenie, de unde voi iesi probabil la fel de doxa pe cat sunt deja... poate cateva scheme noi de tratament...
Dar cea mai buna parte a calatoriei e ca voi sta la Diana si Bogdan si ca se va lasa probabil cu o sticla de Pinot Noir si un tarnib care o sa se intinda pana aproape de ziua. In rest, inca o plimbare prin Bucuresti, oras obosit de prea multi oameni, galagios si prafuit si amnezic...
Ma imbarbatez cu speranta ca voi gasi material nou de fotografiat...



Inca 2 zile pana ma reintorc la dulcele meu cuib... Mi-a fost dor de el si mult prea scarba de pavilionul de NPI ca sa-ncerc sa-l inlocuiesc. Si bine am facut ca am luat o pauza, caci vrajitoarele care chinuie copiii de acolo facusera deja o papusa voodoo cu numele meu pe ea. :)











Si pentru ca de ceva vreme nu pot iesi dintr-un Nichita mood:

Simţeam că pot adormi, visând stele locuite...

...Dar tot timpul suna ceva...ceva răsuna,
un cântec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

McSundays, caramel...

Prietenii stiu de ce...
:)


Explicatii - coming soon:)

Astazi m-am taiat...

M-am taiat adanc in cuvinte,
astazi, pe la pranz - in muchiile
lor ascutite m-am taiat
si m-am temut
sa nu fi fost otravite,
sa nu mi se raspandeasca in sange
boala aceasta a durerii
si-un sentiment purpuriu
legat de faptul c-ai putea pleca
si ca deja te iubesc
deja mi-e dor
si nu te-am mai vazut demult...


Photo by Raluzzzzzz:)
Tks for drawing on my window:)

Just as good as an immaginary friend

Nu stiu altii cum sunt dar eu... cand ma gandesc la un prieten imaginar... vad toate lucrurile pe care prietenii mei adevarati fie nu au curajul, fie initiativa, fie imaginatia, fie timpul sau energia sa le faca...
Toti purtam masti in compania altora. Masti care sa ne adapteze la asteptarile lor. Dar in fata prietenului imaginar poti lasa masca sa alunece. Nu mai e nevoie de ea...
Si ma mai gandesc la ceva. Ma gandesc la mine. Pentru ca, ne place sau nu sa recunoastem, ne suntem, cu foarte putine exceptii, cei mai mari fani.

Daca ar fi sa am un prieten imaginar, tare mult mi-ar mai semana. Am face impreuna toate chestiile pe care e aiurea sa le faci singur si greu impreuna cu prietenii. As putea fi in intregime myself (my beautiful:)self) pentru ca si el ar fi, in mare parte, tot myself. Un prieten imaginar ar sti sa-ti pregateasca acel cadou perfect, funny, neasteptat, personal...pe care toti ceilalti l-ar evita din conformism sau comoditate. Un prieten imaginar mi-ar fi desenat masina cu markerul de ziua mea:)) Ceilalti doar m-au amenintat cu trebusoara asta:)

In fine... ideea este ca de curand am facut o descoperire colosala!!! Nu exista prieteni imaginari dar exista oameni care sunt foarte, foarte, foarte aproape de profilul de mai sus:)) Isn't that great??? Iar eu am cel putin unul daca nu chiar trei (ultimii 2 sunt inca in analiza)astfel de oameni langa mine.
Long live immaginary friends! And those who are just as good as them (and sometimes even better)!

Super concert cu taticul Coverdale

<


8 iulie... Bucuresti... cu pantalonii de piele si MC-ul din dotare... ca doar suntem rockeri!!!!

First flight over the cuckoo's nest...

Si a fost seara; si a fost dimineata... Asa trece timpul peste cuibul meu de cuci... ala unde merg eu in fiecare zi (sau aproape in fiecare zi) la munca. De fapt nu e chiar munca. E un fel de plimbare interesanta printre oameni, jumatati-de-oameni, sferturi-de-oameni sau deloc-oameni, printre idei stranii, lumi stranii... E un fel de Cluedo (pour les connoisseurs:) pe o scena misterioasa. Unde s-o fi petrecut crima? In kuche unde inca mai fierbe o oala cu serotonina? In arbeitzimmer-ul cortexului prefrontal? In musiczimmer unde delirurile interpreteaza la pian arii dopaminergice?


Shrinks are curious creatures:) Trebuie sa dezlegam misterul...















Dar pentru inceput... aici e biroul detectivilor:)