Am gasit poza asta veche, din aprilie. E geamul masinii mele cu abur si cu scrisul de mana al lui Buzz.
Ora 6 dupa-amiaza este fatidica... cea mai nenorocita ora din zi. Cand nu-mi vine sa fac nimic altceva decat sa numar stropii de ploaie de pe geam, sa imit schite in creion si sa-mi plang de mila.
Maine imi voi purta din nou armura stralucitoare, voi raspandi zambete, glume si entuziasm. Imi voi purta fericirea ostentativ, ca pe doua aripi de inger... pana la ora 6... cand aripile cad, armura isi ia concediu si raman singura cu-ntrebatoarele mele tristeti, cum ar zice Lulu Blaga.
Still waiting... Cover me!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu