Remember Vam, remember Vihta...

In cetatea vanata, cea de departe
cea din ostrovul tainic in care
Ormag se certase odata cu Dumvur,
in cetatea vanata noi ne iubeam
in fiecare zi sub alt adapost.
Si dragostea noastra imbolnavea cetatea
si zidurile se faceau rosii
de febra, de sangele crud
al sarutului.
O, tu, Ormag, zeu cu chipul de ceata!
Zeu aspru si vanat... Ormag,
si numele tau e Spaima...
Peste noi apasa Ormag,in cetate
cu zidurile ei ne strange,
cu numele lui apasa pe umerii nostri,
sa nu ni se ridice talpile
de pe pamant,
cum faceau oamenii aurii de odinioara
cand Vihta zbura libera-ntre ei
si doua cate doua cosea inimile
prin muscatura ei.
Taci Ormag, taci... Ochii nostri
nu mai poarta pecetea fumului
ridicat din jertfelnice...
Taci... caci rosii sunt zidurile
cetatii tale... rosii, ca sangele,
ca iubirea,
si jertfa noastra e-o aripa vie
spre Cel in care Spaima
nu are un nume!



Poate astazi voi taia firele
lungi, de iarba
pe care le-am sadit cu-n capat in inima mea
cu celalalt in pieptul tau.
E vremea sa cosim iarba…
s-o adunam in siruri
si s-o lasam in soare.
Toamna cea dulce o va inmiresma cu miresme
de moarte, de vis, de uitare,
tu vei dansa liber sub cerul tarziu
peste campurile salbatice
sau poate vei plange
de dorul ierbii…
Eu voi astepta in tacere
dansul tau… suspinul tau…
Ma voi face nevazuta ca o zana de aer
nu voi mai semana in tine nimic,
nici cuvinte
nici zboruri
pana ce tu nu vei arunca in vazduhul
in care m-ai stins
semintele tinere
ca o ofranda.