Adam & Old poetry

Adam

Sa fim noi oare carne de inger?
Din coasta mea se zbate sa iasa
o aripa
Negresit... negresit imi va sparge pieptul
si se va face femeie!
O voi numi si totdeauna va fi
atat in mine
cat si-n afara mea,
dulce duplicitate a firii ei de aripa,
a firii ei de zbor...
Vesnic mi se va zbate in coasta
si vesnic va tasni in afara
si vesnic ma va purta peste ape
si-n nori...
O, te iubesc, aripa alba,
vis al zborului, cantare si dor.
Te iubesc, fiinta misterioasa si-nalta,
nu te-nteleg, doar te iubesc, te iubesc!

Old poetry

O noapte intreaga am asteptat frigul
si nu a venit...
Eram singur si-obisnuiam sa visez.
Credeam atunci cu tarie ca tu
esti o piatra slefuita si arsa de soare
care m-ar fi primit...
Prin tine mi-as fi trimis radacini
in adancuri.
Se spune ca-n desert noptile sunt reci
caci inima stearp-a nisipurilor
priveste in sus si sperie stelele.


O noapte intreaga am asteptat frigul
si nu a venit...
Mi-ar fi placut sa povestim impreuna
despre singuratate.
Da, tare singur trebuie sa fie si el
si am fi vorbit ca doi soldati
despre campiile copilariilor noastre.
L-am asteptat o noapte intreaga
pe marginea desertului.
Nu a venit, nu a venit si nici
radacinile nu au strapuns piatra cea calda
de forma trupului meu...
Si campii nesfarsite cu holde-aramii
si ape intinse, tacute si-adanci
mi se perinda prin minte... in cautarea
camarazilor rataciti, impartind vise
cu capul sprijinit pe arma,
la capatul noptii.