Cantec. Lui Lusa, caruia nu-i plac decat poeziile cu rima

Aceasta poezie se adreseaza lui Lusa, regnul Lusa Allata, varietate rara de inger cu aripi stravezii, putin evidente si cu tipare comportamentale vag adaptate vietii terestre...

Chipul tau atat de dulce, gandul tau in contratimp
Gandu-mi face sa se-arunce de pe muntele Olimp
Si sa cada in abisul nefiresc si-ametitor
care-mi canta sa ma-nece ca sirenele in cor.
Gandul tau ciudat, dar tandru, trupul tau salbatic iar
ma ademenesc sa latru, noaptea, luna, in zadar.
Nebunie deruntanta in salbaticul tinut
e o tundra de reprosuri ce se tine de-un stranut.
Si se imblanzeste ziua ca o vulpe-n lan de grau
cu surasul tau de miere si privirea-ti ca un rau
care curge in cascade - bine-i sa te scalzi in ea...
cand e iute, cand e rece, cand alint de peruzea...
Cand sa-l chinuiesti amarnic ca pe hotii cei de cai,
cand ai vrea ca pe-o ambrozie peste buze sa il ai;
El- contrast apoteotic, el- descant exasperant
si al Luselor Allatae - unicul reprezentat,
scump odor plin de dulceata in arome-mparatesti...
Peste-un ceas isi da arama de-ti vine sa-l schilodesti!!
Te priveste cu urechea cufundat in inefabil,
ca pe omul invizibil, ca sa ma exprim amabil...
Dar in leaganu-i maiastru de cuvinte si povesti
tot misterul se rezolva: Ce sa-i faci? Sa il iubesti!